Daniel si cele 3 oua

La drept vorbind toti avem cate o ciudatenie: unii au unghiile incovoiate, altii sunt roscati, altii nu au sprancene sau au rasul foarte dubios. De exemplu, prietenul meu, Daniel, s-a nascut cu 3 oua. Basically, era super coios.

Dar nu asta e ciudat. Ciudat era ca toate 3 erau dereglate: unul mirosea urat, unul era mereu nervos si iritat, altul arata ca dracu; in general man balls arata nasol de tot, dar cel de-al 3-lea ou al lui Daniel arata malefic, oribil precum persoana pe care o vazuse Munch cand i-a dat prin cap sa picteze “Tipatul”, ca bunicul Alinutei dupa 3 dezgropari, ca negii broastelor raioase.

 

Intr-o vara

Intr-o vara a incercat sa se dea cu crema de galbenele pe toate 3. Pe primul spera sa il faca mai ok mirositor, pe al doilea sa il linisteasca iar pe al 3-lea … macar daca tot ramanea urat, sa fie alunecos.
Dar nu era chip sa reuseasca. Mirosul acela de ou clocit invingea crema si se extindea si la celelalte doua. Imputea totul atat de rau, incat omul nu putea nici sa se uite la o femeie, ca aceasta fugea mancand pamantul.

Intr-o toamna

Intr-o toamna, resemnat cu mirosul, a zis sa puna mereu comprese cu musetel racit pe oul iritat. Se gandea ca daca il raceste, ii trec dracii, se linisteste si macar 1 ou sa fie fericit. Dar iar nu avu succes. Oul 2 era atat de nervos incat se dadea cu capul de celelalte oua mai sa le sparga, facea spume prin toti porii si isi itea perii de ieseau prin pantaloni.

Intr-o iarna

Iarna venii si se consola cu speranta ca macar cel urat nu mai are ocazia sa iasa la aer si nu il poate deprima. Dar si iarna trebuie sa faci baie. O lungea Daniel cu saptamanile dar nu tinea la infinit. Cum ajungea Uratul la aer, cum ii poseda privirea nefericitului Daniel. Il hipnotiza, il baga in poltergeist de il tinea depresia pana primavara.

 

Solutia

Cand era gata sa le taie pe toate 3, ca oricum erau bune doar sa si le bage in fund, un prieten i-a facut cadou o crema legendara. O crema adusa de vikingi, tocmai din Finlanda. O crema care avea puterea de a calma intre picioare mai ceva ca un harem de nimfe.

Pare o gluma, parea o caterinca de pe Facebook sau o gluma trista menita sa umple paharul suferintei oulalor. Dar ce avea de pierdut?

A luat, asadar, Daniel crema care te calmeaza intre picioare, si timid, a pus un varf pe oul urat. Acesta a inceput sa tremure si sa se increteasca tinereste. Vazand ca are efect miraculos, si-a umplut mainile cu crema si a masat fiecare ou in parte.

Puturosul s-a scuturat de 3 ori si pe loc a disparut mirosul. Cei mai apropiati povestesc ca in jurul lui Daniel mirosea a primavara, a liliac, a flori de crin si a puritate.

Nervosul a incremenit. Tepii s-au inmuiat si au cazut de tot, PH-ul s-a reglat si un val de intelepciune zen s-a transmis de la ou prin tot corpul.

Frumosul a ramas de atunci vesnic frumos. Pentru un coi, este un exemplar de invidiat, cu tinuta mandra, piele ferma si bronzata. O mandrete de ou!

Poate Daniel a mai bagat de la el, dar eu vi-o spun cum am auzit-o. Totusi, pe semne ceva adevar era pentru ca si noi avem pe site untul de shea care linisteste zona intima, crema care te calmeaza intre picioare Ball Wax de la Dick Johnson.

Bonus: untul de shea se poate folosi pe pielea coatelor femeilor,  pe fata sau oriunde simtiti nevoia de hidratare si protectie.