Ce sa faci daca nu iti creste barba

Nu iti creste barba?

Daca ai ajuns aici inseamna ca esti unul dintre acei barbati carora nu le creste barba; sau creste rara, peticoasa.

Primul lucru pe care trebuie sa il crezi este ca, barba nu are nicio legatura cu masculinitatea. Pur si simplu, cei care au o barba deasa si frumoasa sunt mai sensibili la dihidrotestosteron; nu au mai mult, ci pur si simplu sunt mai sensibili la el.

Vestea buna este ca cei fara barba au o probabilitate mai mica de a ramane fara par pe cap. Probabil ai fi mult mai suparat daca ai avea o barba mare, dar ai fi chel.

 

Ce poti face?

A. Nu folosi tratamente miraculoase!

In afara de implant (care vine si el cu riscurile lui), nu exista tratament care sa ajute la cresterea barbii.

In afara de faptul ca nu vei avea par mai des, este posibil sa suprastimulezi diverse glande si sa te trezesti cu o acnee urata sau cu alte complicatii hormonale.

B. Tunde Barba!

Daca ai o barba cat de cat ok, dar care creste greu, o poti face sa para mai deasa daca o tunzi mereu, astfel incat firele care nu au crescut odata cu primele, sa aiba timp sa ajunga la lungimea celorlalte. In acest fel, castigi volum.

C. Asteapta varsta intelepciunii!

Odata cu varsta, barba devine mai deasa. Din pacate, trebuie sa treaca foarte multi ani si tot nu ai garantia ca vei arata ca un viking intelept. Totusi, fii rabdator si imagineaza-ti ce bunic cool ai putea fi.

D. Foloseste ce ai!

Cum nimeni nu este chiar span, poti incerca sa iti lasi diverse stiluri de barba sau doar de mustata. S-ar putea sa te avantajeze un cioc discret sau o mustata subtire de artist.

Cu cat ai un stil mai personal, cu atat esti mai apreciat.

E. Scoate in evidenta parul de pe cap!

Daca nu ai barba si nu iti creste nici mustata, esti sigur fericitul posesor al unei podoabe capilare de invidiat. Profita si pune-o in evidenta cu frizuri care te pun in valoare. Pastreaza parul sanatos si spala-l cu sampon barbatesc.

Daca ai parul rebel, foloseste o pomada cu fixare mai puternica iar daca ai firul de par subtire, aplica tonic pentru stilizare.